antet site
Arduino, un proiect studențesc!

Arduino a început în anul 2005 ca un proiect al unui student, iar numele "Arduino" provine de la un bar, locul unde o parte dintre fondatori obișnuiau să se întâlnească. Este deci un proiect studențesc, de aceea elevii îl îndrăgesc atât de mult. Cum ar fi să faci parte dintr-o echipă care să inventeze ceva pentru a-i ajuta pe elevii din viitor?

Arduino este o platformă cu microcontroller. Mică și simplu de utilizat. Un microcontroller este un microcircuit care incorporează o unitate centrală (CPU) și o memorie, împreună cu resurse care-i permit interacțiunea cu mediul exterior. Ca un calculator adevărat.

Arhitectura von Neumann este o arhitectură utilizată în construcția de calculatoare numerice. Ea arată cam așa :

Întâlnim și la Arduino această structură. Pentru moment este foarte important să reținem că plăcuța noastră va controla INTRĂRI și IEȘIRI.

     Bineînțeles că această nouă invenție a dus la o explozie de dispozitive. De câte ori este nevoie de a culege o informație din mediul exterior cineva se gândește și la Arduino. Și apare o soluție pentru asta. Orice fel de conexiune ai avea nevoie cu alte sisteme poți încerca folosind Arduino. Dacă ai vreodată nevoie de așa ceva caută soluțiile care există deja. Iar dacă nu există nimic, caută ceva nou.

     Dispozitivele prin care Arduino citește ceva din exterior se numesc senzori. Există senzori de incendiu, senzori de gaz, de monoxid de carbon, senzori de mișcare, de distanță, de rotație, senzori de lumină, de presiune, de temperatură, de umiditate, de sunet, senzori de prezență umană și mulți alții. De câte ori avem nevoie să citim o astfel de informație o putem face folosind senzorul potrivit conectat la un microcontroller Arduino.

Prin senzori primim INTRĂRILE.

     Ce înseamnă însă că ne putem conecta cu alte sisteme? Există, de exemplu, posibilitatea de a lega Arduino la Internet. Pentru asta vom utiliza un dispozitiv special, și anume o placă de rețea Ethernet. Prin aceasta putem primi intrări și de asemenea putem genera ieșiri.

Există de asemenea pentru Arduino plăci de rețea WIFI, dispozitive pentru comunicație radio, conectori Bluetooth, dispozitive GSM etc. Există de asemenea motoare de curent continuu controlate de arduino, motoare pas cu pas sau servomotoare.

Pentru afișarea rezultatelor observațiilor există ecrane LCD pentru Arduino.

Există de asemenea dispozitive diverse precum ledurile sau difuzoarele, care ne pot comunica informații.

Astfel obținem IEȘIRILE.

     O lume întreagă. Haideți deci să nu mai pierdem timpul și să începem s-o studiem.

One thought on “Arduino, un proiect studențesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *